Echipa ta de specialiști, dedicată succesului afacerii tale.

AsistentaCont.ro este o companie care oferă servicii financiar-contabile și juridice, de înaltă calitate, cu o vechime de 18 ani pe piață, și membră CECCAR Alba Iulia.

 

Suntem  o entitate aflată de nenumărate ori pe tabloul principal al premianților CECCAR ROMANIA, având la activ 6 locuri I pentru județul ALBA în ceea ce privește societățile de expertiză contabilă.

 

Misiunea noastră, încă din prima zi, a fost să contribuim la punerea bazelor unor afaceri solide, profitabile și de viitor, la găsirea celor mai productive idei de afaceri, la extinderea domeniilor în care activează clienții noștri, dar și la deschiderea de noi drumuri în mediul de afaceri din România.

blurb005
blurb006

Deținem un portofoliu de peste 150 societăți comerciale pe diverse domenii de activitate. Suntem o echipă formată din 10 experți, echilibrată și dinamică, astfel că te vom ajuta să îți duci afacerea la nivelul următor. Partenerii noștri activează pe diverse arii de activitate, pornind de la producție, comerț, construcții, servicii financiare, sau juridice.

 

Așadar, noi ținem foarte mult la încredere și la relațiile de durată. Pentru că știm mersul pieței, mereu vom anticipa, preveni și rezolva orice problemă pe care o aveți, iar asta grație experienței acumulate și a profesionalismului echipei noastre de contabili și consilieri – atuuri care au dus firma noastră acolo unde este acum, și anume, în topul preferințelor dumneavoastră.

Te aflii într-o companie selectă

boema lux

Fă cunoștință cu echipa noastră de experți CECCAR

Bogdan

Dumitreanu Bogdan

Expert Contabil
Rares

Florea Rares-Virgil

Consilier / Expert
Jurca-Francesca-Rayes

Jurca Francesca Rayes

Economist
Daniela

Tudoroiu Daniela

Inspector Resurse Umane
Maria-Alina

Sirb Maria-Alina

Consilier / Expert
Roxana

Florea Ioana-Roxana

Consilier / Expert
Opris-Diana

Opriș Diana Iulia

Economist
Ioana-Alexandra

Magda Ioana-Alexandra

Asistent Manager
Emilia

Jurjiu Emilia-Ioana

Consilier / Expert
Ana-Daniela

Cretu Ana-Daniela

Consilier / Expert
Floera-Larisa-Amalia

Florea Larisa Amalia

Economist
Eugen

Nistor Petru-Eugen

Consilier / Expert
Elena

Oprisa Elena

Consilier / Expert
Balasz-Lorand

Balasz Lorand

Economist